(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Este vorba despre vestita racheta Wilson Pro Staff 6.0 85, care parca si acum se identifica cu Pete Sampras. O multime de oameni de tenis spun, ca aceasta racheta nu este pentru oricine, datorita caracteristicilor rachetei si datorita cerintelor ridicate ale acesteia pentru a putea fi manuita la cel mai inalt nivel, dar eu indraznesc sa spun, ca toti cei care stiu faima acestei rachete, si nu numai acestia, ar trebui sa incerce aceasta racheta, pentru a-si da seama cu ce au de a face.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Aceasta racheta este o racheta, care in mainile potrivite ofera control si putere maxima, caracteristici ce deriva si din cauza capului foarte mic al rachetei, numai de 85 de inci (control), si din cauza greutatii mari al rachetei, care este de circa 354 de grame (putere). Aceasta greutate al rachetei este concentrata inspre manerul acesteia, racheta avand cap usor, ceea ce accentueaza orientarea spre control al rachetei.

Compozitia cadrului modelului Wilson Pro Staff 6.0 85, este 80% Braided Graphite si 20% Kevlar. Ca si incheiere pot sa spun, ca este o experienta unica a lovi mingi cu aceasta racheta, intr-adevar se simte acel “feeling” clasic. Acest model niciodata nu va fi demodat, si niciodata nu va iesi din uz.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Am sa va spun parerea mea, inaintea raspunsurilor voastre.  Sa incepem cu serviciul. Eu zic, ca jucatorul ideal ar trebui sa aibe serviciul top spin al lui Pete Sampras, si serviciul kick al lui Roger Federer. Acel jucator ideal ar trebui sa aibe, dupa parerea mea, lovitura de forehand tot al lui Federer sau al lui Fernando Gonzalez sau chiar a Mariei Sharapova. La capitolul rever, ma vad nevoit sa-l mentionez iar pe Federer, dar Justine Henin are la fel un rever cu o singura mana, pe care orice jucator (indiferent daca din circuitul masculin sau feminin) ar dori sa-l posede. Pentru cei, care prefera reverul cu doua maini, i-as aminti pe Marat Safin, Marcelo Rios, David Nalbandian sau Andre Agassi. Jucatorul ideal ar trebui sa aibe forta mentala al lui Rafael Nadal, dar oricat de bine s-ar misca spaniolul in teren, totusi la pozitionare la lovituri si jocul de picioare tot Federer sta mai bine. Voleul jucatorului ideal ar trebui sa fie cel al lui Pete Sampras fara dar si poate.

Stiu, ca la multe capitole l-am amintit pe Federer, da nu degeaba se spune ca el a fost  cel care a ajuns cel mai aproape de perfectiune. Acum “mingea este in terenul vostru”, vreau sa vad ce veti spune. Ati vazut, ca am adus exemple nu numai din circuitul masculin ci si din cel feminin, pentru ca acele lovituri ale celor doua jucatoare isi gasesc loc oriunde, oricand, asa ca daca considerati sa amintiti si alte nume din circuitul feminin, puteti sa le amintiti.

 Multi spun, ca cea mai mare rivalitate din lumea tenisului (si nu numai) este cea dintre Roger Federer si Rafael Nadal, dar eu nu m-as grabi s-o cataloghez repede astfel, pentru ca am mai vazut si marea rivalitate dintre Pete Sampras si Andre Agassi.

Nu trebuie sa uitam nici de clasicele infruntari dintre Steffi Graf si Monica Seles sau de celebrele meciuri dintre John McEnroe si Bjorn Borg sau Boris Becker si Stefan Edberg. Voi ce alegeti ?

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Priza la aceasta lovitura poate fi atat priza continentala, cat si priza estica (eastern forehand grip). Cu priza continentala, sau cum i se mai spune “priza ciocan” se castiga la capitolul putere, iar cu priza estica se castiga la capitolul efect. Mingea se loveste deasupra capului sau un pic mai din spatele ei cu bratul de lovire in maxima extensie in momentul lovirii, pentru ca centrul de greutate sa fie in fata. De aceea ajustarea pasilor este foarte importanta, si se face cu pasi mici. Pozitionarea trebuie sa fie laterala, iar greutatea va fi lasata pe piciorul din spate. Pentru gasirea mai usoara al punctului ideal de lovire, mana in care nu este racheta ajuta prin intinderea ei spre mingea care este in aer inainte de lovire.

Sunt doua moduri de a lovi un smash, si anume smash-ul care se loveste fara ca mingea sa fie lasata sa cada, si  smash-ul care se loveste dupa ce mingea a fost lasata sa cada.  De exemplu, un lob, care se poate lovi inaintea liniei de serviciu este mai bine sa fie lovit fara ca mingea sa cada, pentru ca pozitia jucatorului este indeajuns de buna pentru a lovi precis, iar un lob care se poate lovi doar dupa linia de serviciu sa fie lovit dupa ce mingea a cazut, pentru o mai mare siguranta, o pozitionare mai buna si o lovitura mai sigura.

Pete Sampras a uimit lumea cu celebrele lui lovituri de smash si celebrele lui lovituri de smash din saritura. Aceste lovituri de smash din saritura, care sunt numite si slam dunk, ii dau acestei lovituri atat un plus de agresivitate, cat si unghiuri mai variate pentru plasamentul loviturii, deoarece se loveste dintr-un punct mai inalt. Un alt jucator pe care il putem vedea executand smash-uri spectaculoase si chiar si slam dunk-uri este Roger Federer, care executa extrem de bine si lovitura de smash din saritura cu reverul. Aceste lovituri necesita un imens talent si se pot vedea in cea mai frumoasa forma a lor la jucatorii cei mai talentati.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Doream demult sa scriu acest articol, dar numai acum reusesc sa scriu cate ceva, legat de diferentele tehnice dintre generatiile trecute si cele actuale de jucatori de tenis. In primul rand, inainte sa incep concret, doresc sa certific un lucru, si anume, ca nu mi se pare corect in a spune ca o generatie sau alta este sau nu mai valoroasa decat alta. Tot asa, nu mi se pare corect in a spune despre un jucator ca este sau nu cel mai bun jucator al tuturor timpurilor, INSA mi se pare corect in a spune ca o generatie a avut mai mult succes decat alta sau un jucator a avut mai mult succes decat altul. Asa este cu totul altceva.

Tenisul, ca si orice altceva, a evoluat in timp, fiecare etapa a evolutiei sale are acelas merit in cristalizarea sportului alb. Fiecare generatie a avut campionii lui, care la momentul respectiv  erau cei mai dominanti jucatori de tenis, asa ca trebuie tratati ca atare. Fiecare etapa al acestei evolutii a avut propriul stil de apropiere fata de joc, propriile teorii cu privire la sportul alb. Este adevarat ca tenisul s-a schimbat si este intr-o continua schimbare, dar acest lucru este un rezultatul natural al evolutiei jocului.

Asa ca, se poate observa fata de alte timpuri si generatii, procedeele tehnice s-au inmultit, largimea unghiurilor folosite s-a marit, schemele tactice s-au imbogatit, rezistenta fizica a crescut. Interesant este, ca oricat s-ar spune, ca acest joc a devenit atat de fizic, totusi, ca si in timpurile trecute, jucatorul, cel mai de succes al zilelor noastre este si cel mai tehnic (Roger Federer). In tenis intotdeauna primul cuvant l-a avut talentul, asa ca in fiecare generatie, cei care au dominat au fost cei tehnici, cei cu o imaginatie bogata, cei care deschideau practic usile unei noi ere.

Ca sa evidentiez mai bine cele spuse de mine in randurile anterioare, sa ne amintim ce s-a intamplat din clasicii ani ’90 ai tenisului mondial pana azi in tenisul masculin. In anii ’90 a fost a acea faimoasa generatie cu  Sampras, Agassi, Courier, Chang, totusi cel care a dominat autoritar a fost Sampras, care a si fost cel mai tehnic, cel mai inventiv, cel mai natural. In acei ani deja s-a vazut trecerea in masa de la reverul cu o singura mana, la reverul cu doua maini, totusi, jucatorul care domina folosea reverul cu o singura mana si juca si serviciu-voleu. De atunci si pana azi se vehiculeaza ideea conform careia, s-a trecut la un joc bazat pe putere, dar totusi  Pete Sampras nu a cedat “stafeta castigatoare” unui jucator care se baza pe putere, cu reverul cu doua maini, ci unuia tehnic si cu reverul cu o singura mana, Roger Federer.

Nu doresc acum sa numesc si sa exemplific si jucatori ai generatiilor dinainte de anii  ’90, pentru ca m-as intinde foarte mult cu amintirea unor jucatori ca Rod Laver, Ilie Nastase, John McEnroe, Boris Becker,etc.

Ma gandeam, cat de bine este ca sunt atat de multi jucatori de tenis, atatea stiluri, atatea individualitati si atatea caractere, fiecare avand propria “amprenta” in acest joc. Diversitatea exprima posibilitati nelimitate de exprimare ale jucatorilor, largindu-se permanent  sfera tehnica a tenisului. Apropo de tehnica, mi-a venit ideea acestui articol, si anume, care lovitura va place cel mai mult din tenisul mondial ? Care procedeu tehnic si al cui, v-a placut, v-a uluit cel mai mult ? Sunt curios, ce veti spune, reverul sau dreapta lui Roger Federer, voleul  sau serviciul lui Pete Sampras, returul lui Andre Agassi, reverul in lung de linie al lui Marat Safin, voleul lui Ilie Nastase, crosul lui Rafael Nadal, reverul cu o singura mana al lui Justine Henin, dreapta lui Maria Sharapova, sau o alta lovitura al altui jucator ?

Pentru mine cel mai uluitor procedeu tehnic este voleul de rever scurt amortizat, al lui Pete Sampras. Aceasta lovitura, mi se pare, ca implica cel mai mult simt al mingii si talent. Mi se pare extrem de dificil, sa fi in fata fileului si sa-ti vina o minge cu o viteza extrem de mare, iar tu s-o poti amortiza in asa fel incat voleul tau sa fie o scurta castigatoare. Sensibilitatea din mana jucatorului si simtul mingii trebuie sa fie extrem de mare. Nici nu vorbesc de cazul in care aceasta lovitura este executata sub o presiune mare. Dupa cum spuneam, urmeaza parerile voastre.

In ultimul timp imi tot puneam o intrebare, la care nicicum nu gaseam un raspuns. Adica nu gaseam un raspuns la decaderea americanilor din topul circuitului mondial masculin. Istoria tenisului, dealungul timpului avea personaje celebre americane, care la un moment dat ajungeau sa se impuna atat prin joc, cat si prin atingerea varfului clasamentului, si prin castigarea numeroaselor titluri de Mare Slem. In ultimii ani insa, cu toate posibilitatile, facilitatile, echipamentele  sofisticate, scolile de tenis recunoscute, parca nu mai ajung sa aiba un cuvant hotarator de  de spus, mai ales in varful clasamentului. Am sa insir numai cativa din campionii americani din trecut, ca Jimmy Connors, John McEnroe, sau generatia de aur al anilor ’90 (care efectiv spulbera totul in cale), avandu-i ca reprezentanti pe Pete Sampras, Andre Agassi, Jim Courier, Michael Chang, erau nume care reprezentau o garantie a succesului la cel mai inalt nivel. De la retragerea si al ultimului reprezentant din aceasta lista, cu exceptia titlului castigat la US Open, in 2003, de catre Andy Roddick, si atingerea de nr. 1 mondial la un moment dat, nimeni din tenisul masculin american nu a mai atins vreo performanta de asemenea factura. Andy Roddick, John Isner sau Sam Querrey sunt nume, care sunt sus, dar nu cel mai sus, si cele aratate in ultima vreme nici nu ma fac, cel putin pe mine, sa cred ca se va schimba ceva major in perioada imediat urmatoare. Explicatia situatiei de fata va ramane de elucidat in viitor. In tenisul feminin american, desi surorile Williams (Venus, Serena), sunt foarte sus si inca se poate spune ca domina in unele momente, din spate nu prea vad pe nimeni venind in forta, care sa revendice titlurile cele mai importante si pozitiile din clasament cele mai inalte. S-ar putea sa ma insel, dar daca nu se schimba ceva in tenisul american, adica daca cei prezenti nu vor arata mai mult, sau nu vor veni din spate jucatori cu foame de victorii, de titluri, s-ar putea ca una din natiunile atat de importante ale tenisului sa-si piarda pentru o vreme din “puterea glasului” cu care avea atat de mult de spus in acest sport.

Multe orase au dat casa acestui turneu indoor prestigios in decursul celor 41 de ani de istorie, daca bine stiu, al turneului, printre care doar amintesc: Shanghai, Hanovra, Paris, Melbourne, New York, etc. Daca am adus in vorba trecutul acestui turneu, trebuie sa amintesc de unul dintre meciurile de legenda ale acestui turneu, si anume de finala din 1996, de cinci seturi, cu o incarcatura maxima, dintre Pete Sampras si Boris Becker.

O2 Arena, care va fi locul de desfasurare ale acestor meciuri de legenda intre cei mai bine  clasati opt jucatori, se afla in Londra, in mijlocul unui complex imens si splendid, a Peninsulei Greenwich. Terenul ii va gazdui anul acesta pe Rafael Nadal, Roger Federer, Novak Djokovic, Robin Soderling, Andy Murray, Tomas Berdych, David Ferrer si Andy Roddick. Daca am adus vorba de suprafata de joc, aceasta este o suprafata hard, in care schimburile vor avea o mai mare rapiditate, iar serviciul isi va pune amprenta extrem de semnificativa pe cursul jocului. Mai mentionez doar atat, ca acest turneu este organizat si in proba de dublu, pentru cele mai bune opt perechi al clasamentului de dublu, fapt care ne ofera prilejul de ai vedea la lucru din nou pe celebrii frati Bryan.

Pe hard-ul american, un hard mai rapid, care nu “sileste” mingea sa sara prea mult, schimburile de mingi vor fi electrizante, care vor aduce in evidenta posibilitatile din ce in ce mai largi a tenismenilor. ” Gladiatorii tenisului” cum i-am numit pe jucatori, vor oferi spectacolul lor pe niste stadioane celebre, dintre care amintesc de Arthur Ashe Stadium (cu tribunele abrupte si magnifice ,care aduc spectatorul mai aproape de joc) si Louis Armstrong Stadium. Nu pot sa nu amintesc de un lucru, ca fapt divers, ca aici, mai bine spus acest turneu a “inramat” cele 14 titluri de Grand Slam, ale americanului Pete Sampras, care aici a castigat atat primul, cat si probabil ultimul titlu de Mare Slem al carierei.