Tag Archives: John Isner

Asii din maneca

Postat in data de de catre
4

Dintre americani, pe tabloul de simplu masculin de la US Open, in mod surprinzator oarecum, cei care avanseaza cel mai adanc pe tablou, sunt Andy Roddick si John Isner. Acesti doi jucatori, chiar daca sunt diferiti, au foarte multe lucruri in comun.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Cei doi americani sunt croiti pentru asemenea suprafata de joc rapida. Ambii se bazeaza pe un serviciu exploziv, pe un joc rapid din spatele terenului. Ambii jucatori lovesc reverul cu doua maini, si ambii jucatori au lovituri destul de plate, care sunt extrem de eficace pe hard-ul american. Sunt doi jucatori carora le place jocul cu un ritm alert.

Ambii jucatori servesc extrem de multi asi, si joaca incredibil de bine tie-break-urile. Isner de doi ani de zile, conform statisticilor, are cel mai bun palmares la acest capitol. Si Roddick a fost fruntas la acest capitol cu cativa ani in urma. Aceste tie-break-uri sunt foarte importante pe o asemenea suprafata de joc, unde serviciul are o importanta mai mare, deoarece se castiga mai greu impotriva serviciului.

Ca fapt divers, cei doi jucatori chiar si fizic se aseamana, amandoi sunt inalti, amandoi poarta basca in timpul meciurilor.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Palmaresul in ansamblu este de partea lui Andy Roddick deocamdata, dar sunt jucatori din generatii diferite. Roddick, fost castigator la US Open (dealtfel este singurul sau titlu de Grand Slam pana acum), dupa un sezon destul de sters, reapare acolo, unde poate se simte cel mai bine. Sunt curios, daca vor reusi sa treaca de sferturile de finala.

“In apele” lui Fish

Postat in data de de catre
9

Suntem in perioada de ciment american in circuit, unde americanii, chiar daca nu mai reprezinta acea forta in tenisul masculin (cum spuneam in articolul “Unde sunt vulturii americani ? “), pe care au reprezentat-o in anii ’90, isi aduna toate fortele si reusesc rezultate foarte bune. Perioada dinaintea US Open-ului, turneele US Open Series cuprind turnee ca Atlanta, Los Angeles, Washington, Toronto, Montreal, Cincinnati, etc.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Mardy Fish parca prinde aripi in aceasta perioada. Atat anul trecut, cat si anul acesta are rezultate extrem de bune in perioada US Open Series. Sa nu uitam, ca anul trecut a fost la un pas sa castige mastersul de la Cincinnati.

Si in aceasta saptamana la Los Angeles joaca extrem de bine. Ca fapt divers mentionez, ca locatia acestui turneu a fost construit pentru a gazdui Olimpiada din 1984.

Dupa cum spuneam, jucatorii americani joaca extrem de bine in general in aceasta perioada. De exemplu, Michael Russell l-a invins pe mai celebrul jucator rus Dmitry Tursunov. Tanara speranta americana, Ryan Harrison a ajuns in top 100, dupa ce a ajuns in semifinale saptamana trecuta la Atlanta. Interesant este, ca in acea semifinala a jucat chiar impotriva lui Mardy Fish, iar in aceasta saptamana la Los Angeles tot in semifinale va juca tot impotriva lui Mardy Fish. Ca un alt exemplu al bunelor rezultate ale americanilor, finala turneului de la Atlanta, atat anul trecut, cat si anul acesta a fost disputat intre doi americani Mardy Fish si John Isner.

Tot in aceasta saptamana in schimb, spaniolii, mai bine zis “armata spaniola de jucatori” se afla la alte doua turnee, care se desfasoara pe zgura lor pretioasa, si cam monopolizeaza aceste turnee. Este vorba despre turneul de la Gstaad (unde Victor Hanescu a castigat in 2008) si turneul de la Umag. Forta jucatorilor spanioli este una incredibila, de exemplu Nicolas Almagro, care in 2011 este jucatorul cu cele mai multe victorii pe zgura, a castigat intr-o zi doua meciuri pentru a ajunge in semifinale la Gstaad. Prima data a incheiat meciul cu Jarkko Nieminen, mai tarziu l-a invins si pe conationalul sau Feliciano Lopez. Nu mai este mult pana cand si “armata spaniola” se va muta pe hard, deoarece incep cele doua masters-uri dinaintea US Open-ului, cele de la Montreal si Cincinnati.

Ziua luptatorului

Postat in data de de catre
14

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Desi nu prea vroiam sa mentionez despre meciul lui Rafael Nadal cu John Isner din turul 1 al Roland Garros-ului, dar vazand cata atentie a acaparat si cate discutii a nascut acest meci, m-a determinat sa scriu si eu cate ceva despre acest meci.

Desi se tot vorbeste ca Nadal a fost aproape de eliminare, eu zic, ca nici un moment nu am avut acest sentiment ca Isner va reusi sa-l invinga pe Rafa, nici macar la scorul de 2-1 la seturi pentru Isner !!! Stiam ca meciul nu era jucat la acel scor, pentru ca, in mod bizar, chiar daca Isner parca a dictat intr-un fel punctele, numarul mare de greseli nefortate (58) l-au tras mult in jos. Nici nu mai vorbesc despre faptul ca Isner, care este un jucator care parca se descurca cel mai bine pe suprafetele rapide si se bazeaza pe serviciul sau, a avut doar un procentaj de 68%  la primul serviciu.

Nu pot sa spun, ca nu am fost surprins ca Nadal a fost nevoit sa joace cinci seturi doar ca sa treaca in turul doi, dar nici nu am fost foarte surprins ca Isner nu a putut termina meciul victorios, chiar daca parea la un moment dat ca ar putea fi capabil sa castige acel meci. Dupa parerea mea, in mod bizar, pe Nadal l-a scos din incurcatura chiar serviciul, un capitol la care spaniolul mai lucreaza. A avut un procentaj de 72% pe primul serviciu, a castigat 81% din punctele jucate pe primul serviciu, si a castigat 70% din punctele jucate pe serviciul doi. Bineinteles, numarul foarte mic de greseli nefortate (27)  ale spaniolului, comparativ cu cele ale lui Isner (58), l-au ajutat sa se impuna, chiar daca dupa parerea mea nu a dominat punctele. Pe mine nu m-a surprins scorul acestui meci, ci mai mult m-a surprins ca Nadal nu a dominat schimburile, cum ma gandeam ca o va face. Acest meci este inca un exemplu, ca un  jucator mare castiga si atunci cand nu joaca foarte bine. Nadal a fost indeajuns de agasant in joc si constant, ca sa castige acest meci.

Unde sunt vulturii americani ?

Postat in data de de catre
4

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

In ultimul timp imi tot puneam o intrebare, la care nicicum nu gaseam un raspuns. Adica nu gaseam un raspuns la decaderea americanilor din topul circuitului mondial masculin. Istoria tenisului, dealungul timpului avea personaje celebre americane, care la un moment dat ajungeau sa se impuna atat prin joc, cat si prin atingerea varfului clasamentului, si prin castigarea numeroaselor titluri de Mare Slem. In ultimii ani insa, cu toate posibilitatile, facilitatile, echipamentele  sofisticate, scolile de tenis recunoscute, parca nu mai ajung sa aiba un cuvant hotarator de  de spus, mai ales in varful clasamentului. Am sa insir numai cativa din campionii americani din trecut, ca Jimmy Connors, John McEnroe, sau generatia de aur al anilor ’90 (care efectiv spulbera totul in cale), avandu-i ca reprezentanti pe Pete Sampras, Andre Agassi, Jim Courier, Michael Chang, erau nume care reprezentau o garantie a succesului la cel mai inalt nivel. De la retragerea si al ultimului reprezentant din aceasta lista, cu exceptia titlului castigat la US Open, in 2003, de catre Andy Roddick, si atingerea de nr. 1 mondial la un moment dat, nimeni din tenisul masculin american nu a mai atins vreo performanta de asemenea factura. Andy Roddick, John Isner sau Sam Querrey sunt nume, care sunt sus, dar nu cel mai sus, si cele aratate in ultima vreme nici nu ma fac, cel putin pe mine, sa cred ca se va schimba ceva major in perioada imediat urmatoare. Explicatia situatiei de fata va ramane de elucidat in viitor. In tenisul feminin american, desi surorile Williams (Venus, Serena), sunt foarte sus si inca se poate spune ca domina in unele momente, din spate nu prea vad pe nimeni venind in forta, care sa revendice titlurile cele mai importante si pozitiile din clasament cele mai inalte. S-ar putea sa ma insel, dar daca nu se schimba ceva in tenisul american, adica daca cei prezenti nu vor arata mai mult, sau nu vor veni din spate jucatori cu foame de victorii, de titluri, s-ar putea ca una din natiunile atat de importante ale tenisului sa-si piarda pentru o vreme din “puterea glasului” cu care avea atat de mult de spus in acest sport.

Golubev cu prima din doua

Postat in data de de catre
1

Avem un nou castigator de titlu ATP, si anume Andrey Golubev, care reuseste sa se impuna la  turneul de la Hamburg, facand din saptamana in care isi serbeaza ziua de nastere o saptamana de neuitat, in care a reusit sa treaca mai intai de Nicolay Davydenko, iar mai apoi in finala de Jurgen Melzer, aflat intr-o fulminanta forma in ultima vreme. Saptamana stralucitoare a fost oglindita in jocul sau si de un retur de serviciu cu un backhand cu o singura mana slice in cros scurt, cu care a castigat game-ul pe serviciul lui Melzer din primul set al finalei, ajungand astfel la scorul de 5-3, dupa care punctand si cu serviciul si-a adjudecat primul set al finalei. Setul doi a fost castigat de Golubev cu 7-5, Melzer nereusind sa forteze macar un set decisiv. Remarc jocul fulminant al lui Golubev pigmentat cu servicii, backhanduri si forhanduri fulminante si precise. In titlul articolului am spus ca este primul titlu castigat din doua finale disputate pana acum, pentru ca Golubev “dadea semne serioase” ca ar putea castiga titluri ATP inca din 2008,cand a disputat finala turneului de la Saint Petersburg, pe care a pierdut-o in fata lui Andy Murray.

Totusi, apropo de “semne”, nu demult am discutat despre un tanar jucator pe nume Lukas Lacko, care ince, incet ziceam ca va ajunge foarte sus, a dat inca un “semn” prin care incepe sa confirme spusele mele de mai demult, adica la turneul de la Atlanta a reusit sa-l invinga pe australianul Lleyton Hewitt in numai doua seturi, 6-4, 6-2.

Un alt apropo, de aceasta data apropo de turneul de la Atlanta, Mardy Fish reuseste sa ridice trofeul turneului de la Atlanta, dupa ce a trecut in trei seturi (setul trei castigat la tie break) de compatriotul sau american John Isner, care se pare ca a prins gustul meciurilor lungi, dupa ce a batut recordul  la Wimbledon cu cel mai lung meci de tenis,  avand in decursul turneului un alt meci extrem de lung.

Istorie, uita-te !

Postat in data de de catre
Raspunde

La ce meci mare si la propriu si la figurat, am putut asista intre americanul John Isner si francezul Nicolas Mahut. Istoria va avea probabil de acum incolo o fila “L”, de la “lung”, unde va figura acest meci pentru ca acest meci derulat pe parcursul a trei zile, a durat mai mult de zece ore, si la sfarsitul setului sau decisiv tabela a indicat scorul de 70 la 68 la game-uri. Absolut fenomenal joc aratat de amandoi jucatori si cu aceasta doresc sa subliniez faptul ca mie, personal imi place foarte mult faptul ca pe iarba de la Wimbledon nu se joaca tie break in setul decisiv. Poate ca in acest meci, atat de lung am putut vedea extrem de multe, asi, rever cu o singura mana, rever cu doua maini, serviciu- voleu, joc din spatele terenului, voleuri, etc. Scorul dupa primele doua seturi terminate pentru castigatorii lor la 6, inca poate nu prevestea nimic, dar celelalte doua seturi care au ajuns la tie break, deja dadeau semnele a ceea ce avea sa urmeze. Setul cinci si totodata decisiv, cu o bogata paleta tehnica, poate chiar la fel de bogata sau poate chiar mai bogata, avea sa se incheie la scorul de 70 la 68 in favoarea lui Isner. Cine stie cand vom mai asista la un asa spectacol pe cat de lung, pe atat de frumos ?