Finala din acest an a turneului masters ATP de la Toronto a avut un castigator cu nume cunoscut, dar pentru mine cu un joc de nerecunoscut (in sens pozitiv). Andy Murray a reusit sa iasa din intalnirea cu Roger Federer cu trofeul in mana. Jocul in general din acest turneu al lui Murray trebuie subliniat din cauza varietatii lui, putand vedea un Murray atacand cu un avant rar intalnit si “condimentand” jocul prin scurte pline de fantezie, joc care l-a trecut ca invingator in Canada in infruntarile atat cu Federer cat si cu Nadal. Despre jocul lui Federer doresc sa amintesc cateva aspecte, si anume folosirea reverului top spin destul de multe ori agresiv, inlocuind de multe ori slice-ul de rever, care poate ca este fructul colaborarii de putin timp cu Paul Annacone, dar observand mai scazuta periculozitate a serviciului in ultima perioada. Genialitatea elvetianul in ultima perioada se amesteca si cu inconstanta care se oglindeste in jocul tenismanului. Dupa perioade de meci in care prin “bogatia” jocului sau taie opozitia adversarului de la radacina, de multe ori urmeaza o neagresivitate “ornata” cu multe greseli nefortate. Mai mentionez in legatura cu turneul de la Toronto, ca in semifinalele turneu s-au prezentat toti cei patru jucatori din varful clasamentului, aducand spectacol rar te terenul de tenis.

Tot pe suprafata hard recent s-a mai incheiat inca o finala, in circuitul feminin WTA, la Cincinnati, unde Kim Clijsters a ridicat trofeul turneului, dupa o infruntare cu Maria Sharapova, care dupa parerea mea a scapat meciul din palma, dupa ce a avut cateva mingi de meci. La meci si-a facut prezenta si ploaia care parca a luat norocul de la Sharapova si i-a dat-o lui Kim, pentru ca in momentul intreruperii meciului Sharapova a fost la un pas de victorie, iar dupa revenirea jucatoarelor pe teren Clijsters a inaintat foarte sigura spre titlu.