Peste foarte putin timp Wimbledon- ul va acapara foarte multe priviri, fiind al treilea turneu de Grand Slam al anului, totodata acesta fiind si singurul care ofera posibilitatea si privilegiul jucatorilor de a-si masura puterile intr-un turneu de Mare Slem pe asa spusa cea mai iute suprafata, iarba. Aceasta suprafata expune si imbratiseaza stilul de joc agresiv, iute, adica serciu-voleu. Se vor vedea multe elemente tehnice extrem de frumoase, voleuri si demivoleuri, stop-uri si servicii extraordinare si chiar si lovituri improvizate ale caror executare necesita talent si simt al mingii si jocului.

Wimbledon- ul, asa cum duce mai departe tenisul spectacol, an de an, asa duce mai departe traditionalismul si clasicismul acestui sport, aici mentionez doar albul imbracamintii jucatorilor. In anul 2009 a fost folosit acoperisul retractabil al Terenului Central (Center Court), care la randul lui oricat de modern ar fi totusi se alineaza stilului clasic, traditionalist, de o eleganta desavarsita.

Wimbledonul il are in postura de prim castigator al turneului pe W. Spencer Gore, care in 1877, a deschis seria de castigatori celebrii ai turneului, printre care trebuie sa amintesc pe cel mai tanar castigator masculin al turneului, Boris Becker, si pe Pete Sampras ,castigatorul a sapte editii, “celor sapte magice”, adjudecandu-si trofeul in anii 1993, 1994, 1995, 1997, 1998, 1999, 2000. Poate dominatia lui Sampras in acesti sapte ani, cu stilul sau de joc si al comportamentului sau este o oglinda a Wimbledonului.

Apropo de oglinda si de castigatori, oglinda traditionalismului al acestui turneu de Mare Slem se reflecta si in clasicismul atat de frumos si elegant al trofeului la simplu masculin al Wimbledonului, si in frumusetea trofeului la simplu feminin numit si “Venus Rosewater Dish”.