Serviciul, eu il percep ca pe o melodie cu un ritm…..adica fiecare miscare integranta a serviciului fiind un sunet din aceea “melodie”. Cum o miscare sufera in executarea serviciului, tot asa si ritmul va avea de suferit, si melodia risca sa fie falsa . De la priza rachetei, cu pozitionare la serviciu, cu aruncarea mingii, cu transportul de greutate si flexare a piciorelor, cu pozitia trunchiului, cu miscarea fluenta a bratelor, totul prinzand contur in momentul potrivit al fiecaruia, alcatuieste “mixtura”, sau cum am spus “melodia  frumos rasunatoare”.

Poate ca am fost vag, dar doream de aceasta data mai mult sa subliniez importanta si alcatuirea serviciului, sa prind momentul serviciului in ansamblul sau, decat prezentarea propriu- zisa a serviciului, oricum, nu vreau sa inchei fara sa amintesc de faptul ca a varia tipurile de serviciu poate fi cheia alcatuirii unui puzzle de nerezolvat adversarului. Poate cele mai uzitate tipuri de servicii sunt serviciul plat, care castiga in putere, dar pierde la capitolul efect, servicul slice, care castiga la efect imprimat mai mult lateral mingii, si serviciul top spin, care castiga la capitolul efect (face mingea sa sara extrem de inalt, iar cautarea unui astfel de efect si mai accentuat se face cu ajutorul serviciului kick), aceste servicii insirate diferind si la locul punctului lovirii mingii.

In orice caz  chiar daca acest stil de joc are ca prim factor serviciul bun, un joc agresiv se poate initia chiar si dupa un serviciu acceptabil, urmand cu atacarea returului (daca se poate)   sau atacarea a unei alte lovituri al adversarului in asa fel incat sa se poata urca la fileu. Bineinteles, doza de risc este mare, dar si doza de castig este mai mult decat tentanta. Oricum, poate nu se mai accepta aceasta doza de risc, ca in anii trecuti, dar neuitati ai tenisului, din cauza neincrederii a jucatorului in propria mana si in propriile posibilitati.

Doresc sa mai vad si copii incercand la antrenamente acest stil de joc, exersand nu numai loviturile tipice unui jucator de pe fundul terenului, de multe ori enervante, ci si lovituri mai “colorate”, care sa puna in valoare si sa arate posibilitatile date de racheta , minge si teren in toata splendoarea lor.

Probabil sunt subiectiv cand imi exprim parerea despre superioritatea reverului executat cu o singura mana, argumentand cu fluiditatea, naturaletea, eleganta si poate in primul rand cu tehnicitatea loviturii. Poate pentru unii, este mult mai convenabil a lovi cu doua maini, nu neg asta, poate  pentru acestia, intr-o balanta, avantajele atarna in partea lovirii reverului cu doua maini. Chiar initiez o conversatie pe fondul argumentelor asupra acestei teme.

Sunt campioni care folosesc reverul cu o singura mana si  campioni care folosesc reverul cu doua maini, dar mi se pare ca cei  care folosesc reverul cu o singura mana joaca sau au jucat un tenis mai tehnic, mai bogat, mai variat, si parca si numarul acestor campioni a fost mai mare,  aici amintesc de Roger Federer, Pete Sampras, Ilie Nastase, Edberg, Becker. Nu imi inchei aceste randuri fara cativa campioni cu reverul cu doua maini, Bjorn Borg, Jimmy Connors, Marat Safin, Marcelo Rios.