(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Eu consider, ca aceasta schimbare se datoreaza faptului,  ca jucatoarea rusa pentru a-si face serviciul mai agresiv , doreste sa aibe mai mult timp pentru a putea impinge mai mult din picioare, cu scopul de a avea un punct de contact mai inalt al mingii cu racheta. Daca se obtine acest punct de contact mai inalt, automat se deschid mai multe unghiuri in careul de serviciu advers, iar unghiurile serviciilor automat pot devenii mai variate si implicit mai agresive.

Chiar daca acest articol este un pic mai tehnic, daca am mentionat de Australian Open, trebuie sa zic, cat de impresionat am fost de jucatorul japonez, Kei Nishikori. A devenit, prin jocul lui in care alterneaza mingile foarte bine in colturi opuse prin care reuseste efectiv sa fugareasca adversarul de pe o parte in alta al terenului, primul japonez din era open care ajunge in sferturile de finala al Australian Open-ului. Totodata, pentru Kei este primul sfert de finala intr-un turneu de asemenea nivel. Are o lovitura de dreapta extrem de rapida, cu o zvacnire extrem de iute al bratului in momentul loviturii. Si vreau sa mai remarc pe cineva.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Este vorba despre Andy Murray, care de cand este antrenat de celebrul Ivan Lendl, si-a iutit extrem de mult jocul de picioare, are o deplasare mult -mult mai buna in teren. Incepe bine aceasta colaborare dintre Andy si Ivan.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Pana nu demult crosurile de rever scurte,erau executate, mai ales, de jucatori care loveau reverul cu o singura mana. Acest lucru incepe sa se schimbe si vad ca din ce in ce mai multi jucatori care lovesc reverul cu doua maini executa aceasta lovitura dificila destul de des. Deja vad si slice de rever cu doua maini in circuit si vad si voleu de rever cu doua maini. Aceste procedee tehnice dovedesc evolutia si progresul backhand-ului cu doua maini. Se spune, ca cea mai dificila lovitura in tenis ar fi reverul in lung de linie, dar reverul in cros scurt sau reverul invers in cros scurt mi se par procedee tehnice mult mai speciale. Ei bine, reverul cu doua maini in cros scurt il vad deja din ce in ce mai des, dar reverul invers cu doua maini in cros scurt este inca destul de rar, dar probabil in viitorul apropiat se va marii semnificativ numarul lor.

Aceste lovituri, dupa cum ziceam nu demult, erau mai mult in arsenalul jucatorilor care loveau reverul cu o singura mana, si cred ca tot de la acest tip de jucatori va incepe evolutia unor lovituri poate si mai dificile, care inca nu se vad in circuit momentan. Chiar daca, momentan numarul jucatorilor care lovesc reverul cu o singura mana, este destul de redus, ei sunt totusi poate cei mai tehnici, inventivi si agresivi jucatori (ex. Roger Federer, Nicolas Almagro, Philipp Kohlschreiber, Grigor Dimitrov, Ivan Ljubicic, Feliciano Lopez, Richard Gasquet, Stanislas Wawrinka). Tocmai plusul de tehnicitate si plusul de fluiditate al reverului cu o singura mana, ma face sa cred ca reverul in general de aici isi va urma in primul rand progresul (firesc dealtfel) in perioada urmatoare.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

Nu se poate spune, dupa parerea mea, ca la fete ar conta mai putin suprafata de joc ca la baieti. Nu este o noutate faptul, ca fiecare suprafata necesita altfel de joc. Stilul fiecarei jucatoare,  chiar daca ramane acelas de obicei pe orice suprafata, totusi se “muleaza” intr-un fel pe “cerintele” suprafetei respective.

Majoritatea iubitorilor de tenis stiu, ca mingile nu sar la fel pe toate suprafetele si nu sunt la fel de rapide. Deplasarea in teren nu este la fel pe toate suprafetele  (aici nu ma refer numai la alunecarea pe zgura). Loviturile sunt deasemenea diferite si la fel si efectele lor.

Majoritatea turneelor intr-un sezon, sunt disputate pe hard, care fiind suprafata iute favorizeaza jocul agresiv si rapid, serviciul puternic si poate loviturile mai plate puternice. Chiar daca cineva creste pe  zgura, pe parcurs are mari sanse sa se specializeze pe hard, pentru ca joaca mai  mult pe hard, iar constanta conteaza poate cel mai mult in tenis. De aceea spun, ca dupa parerea mea, daca un jucator sau o jucatoare de la noi din tara creste pe zgura, cand intra in circuitul profesionist s-ar putea sa aibe rezultate mult mai bune pe hard decat pe zgura.

Priza la aceasta lovitura poate fi atat priza continentala, cat si priza estica (eastern forehand grip). Cu priza continentala, sau cum i se mai spune “priza ciocan” se castiga la capitolul putere, iar cu priza estica se castiga la capitolul efect. Mingea se loveste deasupra capului sau un pic mai din spatele ei cu bratul de lovire in maxima extensie in momentul lovirii, pentru ca centrul de greutate sa fie in fata. De aceea ajustarea pasilor este foarte importanta, si se face cu pasi mici. Pozitionarea trebuie sa fie laterala, iar greutatea va fi lasata pe piciorul din spate. Pentru gasirea mai usoara al punctului ideal de lovire, mana in care nu este racheta ajuta prin intinderea ei spre mingea care este in aer inainte de lovire.

Sunt doua moduri de a lovi un smash, si anume smash-ul care se loveste fara ca mingea sa fie lasata sa cada, si  smash-ul care se loveste dupa ce mingea a fost lasata sa cada.  De exemplu, un lob, care se poate lovi inaintea liniei de serviciu este mai bine sa fie lovit fara ca mingea sa cada, pentru ca pozitia jucatorului este indeajuns de buna pentru a lovi precis, iar un lob care se poate lovi doar dupa linia de serviciu sa fie lovit dupa ce mingea a cazut, pentru o mai mare siguranta, o pozitionare mai buna si o lovitura mai sigura.

Pete Sampras a uimit lumea cu celebrele lui lovituri de smash si celebrele lui lovituri de smash din saritura. Aceste lovituri de smash din saritura, care sunt numite si slam dunk, ii dau acestei lovituri atat un plus de agresivitate, cat si unghiuri mai variate pentru plasamentul loviturii, deoarece se loveste dintr-un punct mai inalt. Un alt jucator pe care il putem vedea executand smash-uri spectaculoase si chiar si slam dunk-uri este Roger Federer, care executa extrem de bine si lovitura de smash din saritura cu reverul. Aceste lovituri necesita un imens talent si se pot vedea in cea mai frumoasa forma a lor la jucatorii cei mai talentati.

(Sursa fotografiei: photobucket.com)

“Contre-pied” inseamna, intr-o traducere libera, “pe picior gresit“. Este un procedeu tactic, care se foloseste de un jucator, cand, dupa ce a executat o lovitura, la care adversarul trebuie sa lase o parte libera sau neacoperita din teren, va executa apoi o lovitura in directia opusa avantului adversarului, care se grabeste sa acopere terenul lasat liber.

Acest procedeu tactic are doua efecte, unul pe termen scurt si unul pe termen lung. Pe termen scurt, iti poate aduce castigarea punctului, iar pe termen lung, iti poate obosi adversarul.

Daca un jucator este atacat cu o astfel de lovitura, trebuie sa fie foarte atent la schimbarea brusca de directie. Odata pornit intr-o directie (mai ales cu o viteza considerabila), daca nu se face corect aceasta schimbare de directie, apare riscul unor accidentari extrem de serioase (mai ales la nivelul calcailor si al genunchilor).

Pentru a putea executa un contre-pied eficient, si a putea prinde adversarul pe picior gresit, trebuie pregatit punctul, cu o lovitura, care sa scoata adversarul cat mai mult din teren. Dupa ce acesta se va grabi sa acopere terenul lasat liber, apare momentul ideal unei astfel de lovituri. Trebuie sa se asigure jucatorul care executa contre-pied-ul, ca adversarul deja are o anumita viteza in deplasare, ca sa nu poata schimba usor directia. In caz contrar, adversarul va putea schimba usor directia si va avea destul de mult timp nu numai sa ajunga la minge, dar si sa se pozitioneze chiar confortabil pentru o lovitura periculoasa.

M-am intrebat de multe ori, in ce directie se va dezvolta tenisul, ce aspect va avea jocul in viitorul apropiat si indepartat ?

Un lucru este clar, cel putin, viteza jocului va creste din ce in ce mai mult, iar inducerea adversarului in criza de timp, pentru a nu putea ajunge la minge, va fi cheia tactica in urmatoarea perioada. Din aceasta cauza, jucatorii vor cauta si mai mult sa loveasca din interiorul terenului, si sa loveasca cat mai devreme mingea dupa saritura, pentru a taia din timpul de reactie al adversarului.  Chiar stau, si ma intreb, daca nu cumva, in viitorul indepartat se va ajunge sa se joace din voleuri ?

Bineinteles, si arsenalul tehnic va creste. Eu zic, ca mai devreme sau mai tarziu, numarul incercarilor de a volea va creste, deasemenea atacurile la fileu si implicit voleurile drive. Nu spun, ca neaparat se vor scurta raliurile, doar spun, ca se vor purta sub alta forma. Deja se vede tendinta jucatorilor de a lovi cat mai devreme mingea, sa nu o lase sa se inalte prea mult, fapt ce ma determina sa ma gandesc ca aceasta tendinta va continua, si se va ajunge sa se loveasca mai multe voleuri drive. Bineinteles, pentru asta si din punct de vedere fizic, jucatorii se vor dezvolta si mai mult. Cu timpul vor fi si mai rapizi, si mai rezistenti. In orice caz, in ritmul ametitor in care se joaca astazi, este greu, sa-ti imaginezi cum va evolua sportul alb.

Multe opinii am auzit referitoare la tema pe care am ales-o azi, si anume varsta in tenis, asa ca imi voi spune propria parere referitor la acest subiect. Am auzit o parere extrem de avizata in domeniu, cu care sunt si eu de acord, conform careia performanta fizica, sportiva NU scade la un sportiv pana aproximativ la 40 de ani ! Si chiar si atunci, efectele varstei isi fac destul de incet  simtita prezenta. Cu asta vreau doar sa-mi argumentez opinia, ca tenisul se poate juca la nivel inalt pana la o varsta extrem de inaintata, totul depinzand de motivatia, incarcarea psihica al jucatorului (excluzand aici accidentarile).

In trecut jucatorii se retrageau la varste inaintate, azi in schimb, se retrag destul de devreme. Am auzit pareri, cu care nu sunt DELOC de acord, ca un jucator de tenis ar cam trebui sa se retraga in jurul varstei de 30 de ani. Eu zic, ca pana ce exista motivatie si exista vointa, exista si putinta ! (subliniez, ca exclud din discutie accidentarile). Au fost jucatoare de tenis, care s-au retras extrem de devreme, iar mai apoi au revenit (de exemplu Martina Hingis, Justine Henin)……..Acum as vrea sa aud parerile voastre despre acest subiect……..

Iata-ne, suntem din nou in sezonul de zgura, iar cu acest prilej, am sa scriu cateva idei, despre un procedeu tehnic specific zgurei, despre care multi aud, dar sunt doar cativa care stiu, si anume alunecarea pe zgura (slide, slide on clay). Este adevarat, ca aceasta alunecare este folosita si pe alte suprafete, dar totusi ramane specifica zgurei, unde este cea mai eficienta.

Alunecarea (slide-ul) are ca scop economisirea de timp de catre jucator, si ajungerea mai rapida al acestuia la minge. Una dintre cele mai importante reguli ale alunecarii, este orientarea corecta al piciorului, care conduce alunecarea. La alunecarea laterala, acesta va fi orientat spre linia laterala al terenului inspre care se face alunecarea. Este foarte important, acest lucru, pentru ca, in caz contrar foarte usor jucatorul isi poate pierde stabilitatea, echilibrul, chiar poate cadea sau lovitura nu va mai fi atat de corecta sau eficienta. La alunecarea inspre fileu, piciorul care este in fata (sau cum am mai spus, cel care conduce alunecarea) va trebui orientat spre fileu. Astfel, echilibrul va fi cel dorit de jucator, si implicit corpul va fi in pozitia corecta de a executa lovitura dorita.

O alunecare corecta presupune terminarea ei in momentul lovirii mingii de catre jucator. Importanta acestui aspect este dat de castigarea de timp dupa executarea alunecarii, pentru a putea revenii intr-o pozitie in timp util, din care sa poata continua jucatorul punctul, daca adversarul returneaza lovitura.  Trebuie spus, ca oprirea din alunecare se face prin concentrarea greutatii pe piciorul care conduce alunecarea. Nici un teren de zgura nu seamana cu altul. Fiecare teren are umiditatea lui proprie, asa ca trebuie experimentat unde, cum si cand se poate efectua slide-ul.

Adevarul este, ca la capitolul de “imblanzire a fricii” mai am si eu destul de multe de invatat. Dar, totusi, in cateva randuri imi expun cateva idei referitoare la acest aspect.

Frica este o componenta integranta, zic eu, al jocului. Fiecarui jucator, intr-un fel sau altul, ii este frica, ori de un rezultat negativ, ori de adversar, ori de propria forma. Consider ca, asa este natural sa fie, pentru ca frica este raspunsul dat de corpul uman, cand este expus unui pericol. Frica este acel sentiment, care determina omul sa-si ia masuri pentru a se proteja. Frica este benefica, si in cazul in care nu te copleseste, atunci te ajuta. Una dintre modalitatile, de a controla sau de a “imblanzii” acest sentiment, este concentrarea momentana,  NU concentrarea la scopul in ansamblu (ce se va intampla daca castigi trofeul, ce vor zice altii daca castigi sau daca nu, cat de respectat vei fi dupa ce se termina meciul sau turneul), ci concentrarea momentana la ceea ce ai de facut in acel moment pe teren, ca sa-ti atingi acel scop in ansamblu (la care te-ai gandit inaintea turneului, sau al meciului). Astfel, din frica iti faci un aliat puternic, care te va indruma. Deci nu incerca sa scapi de frica ci sa imblanzesti frica ! Chiar sunt curios, voi ce fel de modalitati cunoasteti de control al fricii ?

Doream demult sa scriu acest articol, dar numai acum reusesc sa scriu cate ceva, legat de diferentele tehnice dintre generatiile trecute si cele actuale de jucatori de tenis. In primul rand, inainte sa incep concret, doresc sa certific un lucru, si anume, ca nu mi se pare corect in a spune ca o generatie sau alta este sau nu mai valoroasa decat alta. Tot asa, nu mi se pare corect in a spune despre un jucator ca este sau nu cel mai bun jucator al tuturor timpurilor, INSA mi se pare corect in a spune ca o generatie a avut mai mult succes decat alta sau un jucator a avut mai mult succes decat altul. Asa este cu totul altceva.

Tenisul, ca si orice altceva, a evoluat in timp, fiecare etapa a evolutiei sale are acelas merit in cristalizarea sportului alb. Fiecare generatie a avut campionii lui, care la momentul respectiv  erau cei mai dominanti jucatori de tenis, asa ca trebuie tratati ca atare. Fiecare etapa al acestei evolutii a avut propriul stil de apropiere fata de joc, propriile teorii cu privire la sportul alb. Este adevarat ca tenisul s-a schimbat si este intr-o continua schimbare, dar acest lucru este un rezultatul natural al evolutiei jocului.

Asa ca, se poate observa fata de alte timpuri si generatii, procedeele tehnice s-au inmultit, largimea unghiurilor folosite s-a marit, schemele tactice s-au imbogatit, rezistenta fizica a crescut. Interesant este, ca oricat s-ar spune, ca acest joc a devenit atat de fizic, totusi, ca si in timpurile trecute, jucatorul, cel mai de succes al zilelor noastre este si cel mai tehnic (Roger Federer). In tenis intotdeauna primul cuvant l-a avut talentul, asa ca in fiecare generatie, cei care au dominat au fost cei tehnici, cei cu o imaginatie bogata, cei care deschideau practic usile unei noi ere.

Ca sa evidentiez mai bine cele spuse de mine in randurile anterioare, sa ne amintim ce s-a intamplat din clasicii ani ’90 ai tenisului mondial pana azi in tenisul masculin. In anii ’90 a fost a acea faimoasa generatie cu  Sampras, Agassi, Courier, Chang, totusi cel care a dominat autoritar a fost Sampras, care a si fost cel mai tehnic, cel mai inventiv, cel mai natural. In acei ani deja s-a vazut trecerea in masa de la reverul cu o singura mana, la reverul cu doua maini, totusi, jucatorul care domina folosea reverul cu o singura mana si juca si serviciu-voleu. De atunci si pana azi se vehiculeaza ideea conform careia, s-a trecut la un joc bazat pe putere, dar totusi  Pete Sampras nu a cedat “stafeta castigatoare” unui jucator care se baza pe putere, cu reverul cu doua maini, ci unuia tehnic si cu reverul cu o singura mana, Roger Federer.

Nu doresc acum sa numesc si sa exemplific si jucatori ai generatiilor dinainte de anii  ’90, pentru ca m-as intinde foarte mult cu amintirea unor jucatori ca Rod Laver, Ilie Nastase, John McEnroe, Boris Becker,etc.