Monthly Archives: septembrie 2010

Si noi avem acasa ceea ce au ei acasa

Postat in data de de catre
1

Unul dintre recentele opriri ale circutului ATP, a avut loc la Bucuresti, cu ocazia desfasurarii pe zgura a turneului BCR Open Romania. Arenele BNR, cu Terenul Central foarte frumos dupa parerea mea, care intr-un fel imi aminteste de Roland Garros, au gazduit o intrecere extrem de palpitanta a jucatorilor prezenti din multe colturi ale lumii.

Cu ocazia opririi circuitului pe meleagurile noastre, am putut asista si la un meci demonstrativ, care a demonstrat cu adevarat ca ceea se poate face cu o racheta si cu o minge se poate numi arta adevarata, in cel mai pur sens al cuvantului. Ilie Nastase, Mats Wilander, Henri Leconte si Mansour Bahrami au  fascinat tribunele printr-un spectacol, schimburi de mingi parca din alta dimensiune, cu o fantezie care depaseste inchipuirile multora.

Juan Ignacio Chela a avut prilejul sarbatoririi  din plin, pentru ca a reusit sa castige si la simplu si a facut parte si din perechea care a castigat la dublu. Zgura bucuresteana a oferit intalniri extrem de palpitante, ca de exemplu intalnirea lui Adrian Ungur cu Andreas Seppi, in care Adrian a continuat in nota castigatoare de la Cupa Davis, si dupa un prim set pierdut, a reusit sa-si adjudece urmatoarele doua.

Eu afirm ca prin toate cele intamplate nu demult la Arenele BNR, putem sa afirmam si sa ne mandrim, ca si la noi in tara se organizeaza un turneu ATP de asemenea anvergura, si ca avem prilejul sa vedem jucatori extrem de buni evoluand.

Nu doresc sa termin fara sa nu amintesc de performanta lui Gilles Simon, care a ridicat trofeul turneului de la Metz, de anul acesta. Gilles Simon, fiind jucatorul care in anii trecuti a castigat consecutiv doua titluri la Bucuresti.

Ai slice sau n-ai slice ?

Postat in data de de catre
1

Doream demult  sa aduc un pic in discutie o lovitura, care poate fi atat “sare si piper” in jocul unui jucator de tenis , cat si o lovitura fara sorti de izbanda, in cazul folosirii incorecte tehnic si tactic. Slice-ul, sau cum se mai spune, lovitura “taiata” are “doua taisuri” :) . Ca sa dau doar o explicatie aduc in discutie slice-ul de rever, care poate fi atat de atac cat si de aparare. De multe ori jucatorii folosesc lovitura rever slice, ca o lovitura care asigura ramanerea in punct, lasand riscul si initiativa partii celeilalte. De multe ori aceasta atitudine, aduce cu ea si o lovitura mai slab executata care da posibilitatea executarii de catre adversar a unei lovituri castigatoare. De obicei reverul slice de aparare, in cazul neexecutarii macar cu o umbra de intentie a punerii in dificultate a adversarului (prin efect si plasament), va atrage probabil o noua lovitura care va termina punctul respectiv. Mingea care pluteste prea mult in aer se ataca, indiferent de efectul care i-a fost imprimat. De aceea doresc sa aduc in discutie si lobul slice, care neexecutat corect atat din  punct de vedere tehnic cat si tactic, da de doua ori mai multe sanse de a fi ajuns de adversar, decat lobul top spin, in primul rand, din cauza timpului mai lung petrecut de minge in aer, iar in al doilea rand, datorita directiei mingii de dupa impactul cu solul, care din cauza efectului slice nu se va indeparta asa de mult de jucator ca la o lovitura top spin.

Totusi, sunt de parere ca slice-ul, in general, trebuie sa faca parte din paleta tehnica al oricarui jucator de astazi, dar el trebuie sa fie agresiv, chiar si cel de aparare pe cat posibil. Slice-ul de rever poate fi arma devastatoare in cazul in care  este apasat si mingea doar schiteaza o anumita saritura de dupa impactul cu  solul, ramanand foarte jos, aducand adversarul in criza de timp de reactie. Slice-ul de atac este intr-un fel si stop-ul sau scurtele executate cu efect taiat, care aproape ingroapa mingea in “umbra” fileului. Slice-ul poate fi si o variere a efectelor si unghiurilor si fortei luviturilor, care poate scoate adversarul din comoditatea returnarii loviturilor. Pot fi folosite ca si lovituri castigatoare in cazul loviturilor sigure, corecte din punct de vedere tehnic, care sunt “dozate” cu un “amestec de  viteza si efect stelar”. Ca si lovitura castigatoare este folosit slice-ul atat pe rever cat si pe dreapta, la voleuri din apropierea fileului, efectul imprimat aducand atat controlul loviturii cat ascutime si iutime acesteia.

Ma vad nevoit sa-l  aduc din nou ca exemplu pe Roger Federer, care variaza intr-un fel extraordinar tipurile de slice, alegand momentele optime din punct de vedere tactic executarii acestora.

Peste baraj in ape adanci ?

Postat in data de de catre
1

Romania in Cupa Davis s-ar putea “scalda” din nou in apele adanci ale Grupei Mondiale  daca trece de barajul in care intalneste Ecuadorul. Ma gandesc ca sperantele de victorie ale Ecuadorului sunt “alimentate” si de prezenta in lotul echipei si a fratilor Lapentti (Nicolas – fost numar 6 mondial, si Giovanni). Anul 2003 a rezervat o intalnire intre Romania si Ecuador, care a fost la inaltime si la propriu si la figurat, desfasurandu-se la Quito, in Ecuador, si terminandu-se cu victoria superba a Romaniei.

Romania poate castiga deja din ziua a doua, daca dupa cele doua puncte aduse de Victor Hanescu si Adrian Ungur din prima zi, perechea de dublu, format probabil din Horia Tecau si Victor Hanescu ar puncta al treilea punct in ziua a doua la Centrul National de Tenis din Bucuresti. Astfel meciurile zilei a treia ar putea fi jucate de catre jucatorii echipei Romaniei fara o eventuala frica a necalificarii.

Vreau  sa amintesc de performanta lui Adrian Ungur, care dupa primul punct adus de Victor Hanescu, a reusit sa contureze punctul al doilea printr-o victorie de rasunet in fata lui Giovanni Lapentti, in cinci seturi, unde a trebuit sa revina dupa primele doua seturi pierdute. Victoria a fost obtinuta de catre Adrian intr-un mod extrem de frumos, aratand un rever controlat, cu accelerari in momente cheie, precis, si o lovitura de dreapta tot la fel de precisa, stabila. Doresc sa amintesc si de serviciul fenomenal, plasat, cu efect si in forta al ecuadorianului, cu care a trebuit sa se lupte Adrian.

“Rafantastic” si “Djokovictorie” in America

Postat in data de de catre
1

Finala de la US Open ii are in teren pe doi dintre marii jucatori ai momentului si anume, Rafael Nadal  si Novak Djokovic, “Rafantastic” si “Djokovictorie” in titlul articolului, care vor aduce in “scena” poate cel mai bun tenis al lor, avand fiecare motivatii diferite. Daca Nadal castiga, atunci, in primul rand aduna 9 titluri de Grand Slam, iar in al doilea rand reuseste sa castige si el pe toate suprafetele turneelor de Mare Slem, si isi consolideaza si pozitia de numar unu in clasamentul mondial. Djokovic, in schimb daca castiga arata ca (printr-un eventual titlu la US Open), nu este asa numitul “One Slam Wonder”, adica va arata ca mai poate castiga turnee de acest fel, dupa castigarea Australian Openului din 2008. Djokovic se afla intr-un mare avant, trecand in semifinala de Federer, in cinci seturi fabuloase, intorcand meciul dupa ce a trebuit sa anihileze doua mingi de meci ale elvetianului. Ca si  fapt divers mentionez ca Federer pe suprafata hard a mai pierdut de la minge de meci avuta, alte doua intalniri, cu Marcos Baghdatis la Indian Wells, si Tomas Berdych la Miami. La Federer mentionez jocul superb aratat, demn de un jucator despre care se spune ca ar fi cel mai bun al tuturor timpurilor.

In competitia feminina, acea jucatoare care a ridicat trofeul anul trecut, a castigat si anul acesta la New York, adica Kim Clijsters. Oponenta ei in finala a fost recenta finalista de la Wimbledon, Vera Zvonareva, “harnica albina” cum am numit-o nu demult, care desi a invins-o pe Kim la Wimbledon si Montreal, nu a putut incheia parcursul victorioasa. Zvonareva a ajuns intr-o noua finala de Grand Slam, anuntand dupa parerea mea apropierea unui astfel de titlu in viitorul apropiat.

Fiind vorba de US Open, doresc sa mentionez ca americanii s-au putut bucura si de victoria la dublu masculin a fratilor Bryan, iar la juniori baieti, ambii finalisti au fost americani.

Cenusa infrangerii devine radacina victoriei

Postat in data de de catre
2

US Open-ul a oferit atat jucatorilor cat si spectatorilor din nou un adevar etern, si anume cand crezi ca poti atunci vei putea. Este exact ceea ce vroiam sa spun in titlu, cenusa infrangerii poate deveni radacina victoriei. Fernando Verdasco, jucatorul darz spaniol a subliniat asta prin victoria in fata conationalului sau David Ferrer chiar daca la un moment dat avansarea mai departe in turneu parea imposibila. Ferrer conducea la un moment dat cu 2-0 la seturi, cand Pasarea Phoenix din Verdasco s-a trezit si l-a condus pe drumul victoriei, Verdasco castigand dupa disputarea a cinci seturi electrizante. “Generalul” Verdasco, cum l-am numit nu demult a lasat impresia ca a dictat cursul meciului, chiar daca a facut peste 80 de erori nefortate in comparatie cu cele peste 30 ale lui Ferrer, a si reusit aproape de doua ori atatea lovituri castigatoare decat conationalul sau.

Stanislas Wawrinka este un alt nume pe care vroiam sa-l aduc in discutie pentru ca nu demult a reusit sa-i “taie calea” lui Andy Murray, lovind peste 50 de lovituri castigatoare in acel meci. Colaborarea cu celebrul antrenor Peter Lundgren pare sa se arate printr-un joc extrem de agresiv, la obiect, parca cu un nou suflu al elvetianului. Mi se pare un lucru extraordinar ca sa lovesti peste 50 de lovituri castigatoare intr-un meci contra unui jucator despre care s-a spus ca pune cam totul inapoi peste fileu si in teren. Daca lucrurile s-au incins si la propriu si la figurat, am impresia ca intensitatea infruntarilor va  fi din ce in ce mai mare.

Istoria s-a repetat dupa aproximativ 40 de ani

Postat in data de de catre
3

Soarele fierbe New York-ul, fierband totodata si terenurile de la US Open, care asigura atmosfera incinsa  a inclestarilor de la Marele Slem. In aceasta atmosfera incinsa istoria s-a repetat dupa aproximativ 40 de ani, adica jamaicanul Dustin Brown este primul jamaican care dupa aproximativ 40 de ani reuseste sa castige un meci de pe tabloul principal al Grand Slam-ului american, inaintand astfel inca un tur. Si aceasta inaintare a fost asigurata de o victorie faimoasa in fata unui jucator faimos, Ruben Ramirez Hidalgo.

Prima parte a turneului in afara de spectacol a adus si cativa jucatori cu renume eliminati foarte devreme, aici i-as aminti pe Tomas Berdych (finalistul Wimbledonului de anul acesta), invins de Michael Llodra in trei seturi, pe Andy Roddick, invins de Janko Tipsarevic, pe Marcos Baghdatis, pe Marin Cilic, invins de Kei Nishikori. Pe Berdych probabil multi il vedeau ca un jucator care ameninta cu castigarea trofeului, vazand cu ce fel de arsenal a inaintat in celelalte turnee de Mare Slem si vazand rezultatele atinse de acesta. Infrangerea lui Baghdatis este tot extrem de surprinzatoare daca judecam dupa forma si apetitul de joc aratat pe hardurile nord americane.

Mai doresc sa amintesc si sa aduc atentia asupra unui jucator pe nume Denis Istomin, care chiar daca a pierdut meciul sau cu Rafael Nadal, a aratat ca pe viitor ar putea fi unul dintre cei care ar putea domina. Aici subliniez viziunea de joc al lui Istomin, care mi se parea ca la orice punct in care a fost pus in dificultate de Nadal putea gasi raspunsul castigator, atat prin unghiuri neobisnuite si neasteptate, cat si prin tehnicitatea jocului sau. Poseda un serviciu bun, si in schimburi prin viclenia jocului sau atunci isi pune in valoare forta cand este necesara utilizare ei. In amintitul lui meci cu Nadal, soarta i-ar fi putut zambi lui Istomin, daca dupa primul set pierdut ,in setul doi (ajuns la tie break) ar fi putut castiga setul dupa ce a condus cu 5-1 in tie break, iar in setul trei ar mai fi scos cumva lovitura castigatoare la mingile de break avute de el. Aici nu vreau sa inchei fara sa subliniez meritul  lui Nadal, care in momentul cand era condus atat de categoric  in amintitul set doi, in tie break, a reusit sa adune cele sase puncte care i-au adus si acest set doi, castigand mai apoi meciul cu 3-0 la seturi.